sâmbătă, 3 octombrie 2009

Alina Horeanu, studenta acuzată de omor, este de acum şi vedetă. Ea a debutat joi seară, în piesa "Haina de om", montată pe scena Ateneului din Tătăraşi.

Reamintim că Alina Horeanu este judecată alături de fostul ei prieten – Vlad Irimia Scurtu, de Daniel Brăescu şi Alexandru Stan, pentru uciderea afaceristului botoşănean Daniel Mancaş, cu care avusese o relaţie. Crima s-a petrecut în februarie 2007, într-un apartament din cartierul Nicolina. Anchetatorii spun că Vlad şi Alina au aplicat loviturile, iar ceilalţi doi i-au ajutat să îngroape cadavrul într-o pădure din judeţul Suceava şi să vîndă maşina botoşăneanului.

Acum, ieşenii au putut vedea o cu totul altă faţă a Alinei, cea... artistică. Sub îndrumarea regizorului Florin Caracala, zece deţinuţi au dat viaţă piesei scrise de un fost coleg de suferinţă, Cristian Bîrsan. Maistrul constructor, consumatorul de droguri, paznicul de cimitir, copilul străzii şi femeia cu un eşec în viaţă se întîlnesc într-un adăpost numit "Speranţa", unde celor care au trecut prin închisoare li se oferă şansa de a se reintegra în societate. Personajul principal este nea’ Fane, maistrul care s-a întors în lume după 20 de ani de puşcărie, dar lipsa familiei, vîrsta şi bolile îl duc cu gîndul la sinucidere. Deciziile sale, ca şi ale celorlalţi colegi de adăpost, sînt însă influenţate de Înger şi Diavol. Între timp, îi stă gîndul şi la dragoste, iar ţinta sentimentelor sale e chiar personajul Alinei Horeanu – femeia de serviciu a adăpostului, Doina, care are un copil dintr-o căsnicie nereuşită. Firul narativ se scurge printre picăturile istoriilor de viaţă ale personajelor, iar la final, după ce a înfruntat nemulţumirea copiilor săi pentru felul cum le-a purtat de grijă, nea Fane se duce într-o lume poate mai bună. Dar nu de mîna sa.

Prestaţia actoricească a deţinuţilor a reuşit să ridice publicul în picioare, stîrnind ropote de aplauze. Interesant e şi că, dacă moartea unui bărbat a adus-o după gratii, Alina a avut de rostit şi pe scenă, prin voia regizorului sau poate a sorţii, destule replici dure la adresa sexului opus. "Urăsc bărbaţii!" e doar una dintre ele... Flori pentru debut Alina a primit de la o femeie, avocata ei. Dna Gianina Poroşnicu i-a lăsat, pe o măsuţă de la intrarea în sală, un buchet de crini imperiali cu o carte de vizită.

În decembrie, "Haina de om" va participa la un festival internaţional de teatru, care se va desfăşura la Iaşi. "Mă bucur de succesul pe care l-a avut piesa. Vom vedea cum va fi în decembrie", ne-a spus comisarul şef Marius Vulpe, directorul Penitenciarului. Pentru actori, experienţa a fost, fără îndoială, una plăcută. "Prin această piesă, am dorit să arătăm societăţii că, în afara faptului că sîntem închişi, vrem să fim priviţi cu alţi ochi, mai ales cînd vom ieşi din Penitenciar. Vrem ca cineva să audă că avem şi noi calităţi. Fiecare este supus greşelii", ne-a spus Constantin Popa, unul dintre actori. 


sursa Evenimentul 

http://www.evenimentul.ro/articol/urasc-barbatii.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu